Jump to content

User:Aioanei Teo

From Wikipedia, the free encyclopedia

Regina Roșie (roman)[edit]

Regina Roșie este un roman fantastic, primul din seria cu același nume, scrisă de autoarea americană, Victoria Aveyrad. Acesta este precedat se Sabia de Sticlă, King's Cage și War Storm. Referințele despre deisgnul folosit pentru coperta seriei pe care romanul o începe sunt privitoare la situația emoțională a protagonistei, a cărei încredere în alte personaje îi este de asemenea influențată de mai multe întâmplări tragice prin care trece, adeseori acestea fiind la finalurile cărților seriei.

Rezumat[edit]

Mare Borrow este specifică unui univers fantastic, împreună cu familia sa numeroasă și prietenul său vechi, Kilorn Warren. Lumea în care trăiește stimează pe cei cu sânge argintiu, persoanele semnificative pentru introducerea în science fiction, deoarece acestea le sunt superiori celor cu sânge roșu prin diferitele puteri magice pe care le posedă. Există manipulatori a metalului, agili, telekinetici, șoptitori, oțeliți, cât și alte persoane capabile de a controla apa, focul, pământul; Aceștia, folosindu-se de harul lor, au conturat o societate în care să fie serviți de cei cu sânge roșu, ființe fără nicio înzestrare supranaturală care să le dea posibilitatea să se opună preeminenței argintiilor. Astfel, autoarea numindu-i pe aceștia din urmă ”argintiu”, cât și ”roșu”, a transformat elementele predominante asupra acestor persoanlități repartizate în denumiri, cu rolul de a introduce cititorul într-o lume în care aceste diferențe față de realitate par să fie firești, cât cititorul să se poată obișnui mult mai repede cu schițarea acestei vieți.

Eroina se consideră neînsemnată, obișnuită fiind cu felul sângelui său, care o transpune automat în inferioritate. În ciuda revoltării și urii sale crescute pentru cruzimea argintiilor, care nu ezită niciodată să înjosească roșii, ea se supune de fiecare dată, și încearcă adeseori să se controleze când este părtașă la nedreptățile făcute multor oameni ca ea. Îndeosebi, această ură nutrită asupra injustiției este justificată de folosirea tuturor roșiilor drept soldați pentru idealurile politice și teritoriale ale argintiilor. începând cu vârsta de 17 ani deci, fiecare roșu care nu are un loc de muncă este înrolat obligatoriu în armată, pentru 3 sau 5 ani. Mare descrie însă această perioadă a fi prea lungă pentru ca un roșu să rămână în viață, deoarece războiul în care aceștia sunt trimiși este cu adevărat o moarte sigură.

Pentru a-și ajuta familia și starea financiară a acesteia, Mare își face un obicei din a fura diferite bunuri din buzunarele oamenilor, recunoscând că o ajută înălțimea care o face să treacă neobservată. Împreună cu Kilorn, aceștia își duc traiul prin aceste gesturi. Cei trei frați ai săi sunt deja plecați pe front, deci ea și sora sa au rămas singurele care pot oferi o mână de ajutor. Mare nu este tratată cum i se cuvine însă, inițiativa sa nevinovată fiind percepută ca un act de cruzime și egoism de părinții săi, care îi respectă sora mai mică, Gisa, pentru faptul că aceasta muncește cinstit și sigur. Cu toate acestea, Mare își iubește nespus familia, neoprindu-se din a încerca să-și ajute familia.

Aceasta obișnuiește să-l protejeze pe Kilorn, familia căruia a fost distrusă după moartea tatălui său în râzboi. Astfel, când pescarul a cărui ucenic era Kilorn a murit, ea se simte obligată să-și ajute prietenul pentru a nu fi silit să meargă la război, acolo unde și-a pierdut tatăl.

Kilorn are o șansă de a scăpa de război, un preț impus pe care Mare se decide să-l plătească Gărzii Stacojii, folosindu-se de talentul și experiența sa de hoț de buzunare pentru a plăti. Acestea fiind spuse, Mare își roagă sora să o ajute, prin a o strecura în mediul în care aceasta din urmă lucrează, acolo unde sunt argintiii care binedispun de foarte multe monede. În acea noapte, Garda Stacojie se dovedește a fi o grupare rebelă împotriva conduitei impuse de argintii, stimulând un atac terorist asupra unei clădiri din capitală. Argintiii, care află imediat de aceasta cu ajutorul televizării atacului unde căpitanul Gărzii Stacojii, Farley, mărturisește foarte curajos că gruparea pe care o conduce este cauza distrugerii provocate, se enervează cumplit, și îi pedepsesc aspru pe roșii la care au acces în acele momente, învinovățindu-i și pe ei deopotrivă pentru ceea ce s-a întâmplat. Mare este deci preocupată să fugă din acel mediu, pentru a scăpa de asuprirea la care poate fi supusă, nu fără sora ei mai mică însă, Gisa. Când acestea se găsesc, aleargă disperat spre poarta pe care pot ieși, dar Gisa însă are de gând să termine treaba începută de Mare, și își bagă mâna în buzunarele unui argintiu, care le observă din cauza nepriceperii cu care Gisa a inițiat să fure. Nemilos, argintiul îi zdrobește mâna surioarei lui Mare în fața acesteia, spulberând astfel șansele pe care le avea Gisa până acum să coase și să se întrețină cu slujba care o apăra de trimiterea pe front.

Deprimată, după ce o lasă pe Gisa acasă, Mare fuge în sat la ea pentru a continua să fure, cât și pentru a nu da ochii cu părinții săi, care ar fi fost dezamăgiți de ea. În timp ce fură, Mare este însă prinsă de un om masiv, care nu o pedepsește însă sub niciun chip, oferindu-i chiar și moenda pe care i-o fura. În ciuda surprinderii sale și a iritării faptului că este compătimită, Mare acceptă moneda, renunțând la orgoliu de dragul lui Kilorn și a siguranței sale, apoi plecă de lângă el. Moneda oferită era foarte valoroasă, deci atunci când este urmată, acceptă să vorbească cu el, cu speranța că va mai putea face rost de alte monede. El se arată foarte prietenos și bun, ascultându-i toată povestea despre starea în care se află, aceastsa având însă grijă să nu menționeze numele sau alte informații despre viața ei, cu excepția propriului nume. El spune că are un lucru de muncă destul de bun care îi permite să se lipsească de moneda pe care i-a oferit-o, la un moment dat aceastsa fiind urmată de o alta. Mare îi mulțumește lui Cal, deși sentimentele sale de surescitare cu privire la mila care i se acordă pe bună dreptate îi reveniră.

Mai împăcată cu propria persoană, Mare se întoarce acasă, în dimineața următoare descoperind că i s-a oferit un loc de muncă la castelul familiei regale, astfel fiind salvată de soarta-i pregătită în ceea ce privește trimiterea sa să lupte. Bănuiește că motivul pentru care i s-a oferit această șansă este Cal, deducând de aici deci că și el muncește ca servitor al familiei regale. El însă este prințul moștenitor, Tiberias Calore, iar Mare, surprinsă când află, ajunge față în față cu moartea, unde-și declanșează puterile caracteristice doar unui argintiu. Se simte trădată de Cal, și deși încearcă să scape cu viață din mulțimea tuturor argintiilor care o pot și vreau să o nimicească, este capturată tocmai fiindcă nu știe cum să-și controleze înzestrarea.

Se trezește mai apoi în celula unde regina, o șoptitoare, îi intră în minte, și îi află toate slăbiciunile. Când mai târziu se afișează în fața regelui, acesta o obligă să se căsătorească cu al doilea său fiu, Maven, cu toate că amândoi prinții se împotrivesc acestei decizii. Mare este ușor jignită de faptul că Maven se revoltă astfel, deși își lasă și de această dată orgoliul deoparte, tocmai fiindcă nici ea nu este mulțumită de întorsătura situației. Căsătoria dintre aceștia are scopul de a confirma noua identitate a lui Mare, care este numită Mareena Titanos, o argintie. Astfel, viața lui Mare se schimbă subit, aceasta devenind o oarecare prințesă, deși dorul față de familia sa de acasă crește treptat. I se adresează lui Cal, de care se simte apropiată, și îl întreabă dacă va mai avea ocazia să își revadă părinții și sora. El îi dă un răspuns negativ, aceasta întristându-se. Se împrietenește cu Lucas, o santinelă la dispoziția ei limitată, și cu Julian, profesorul care i se oferă pentru a o învăța tot ce trebuie să știe o argintie, descris a fi înalt, destul de înaintat în vârstă, și cult. Astfel, ea conchide faptul că a subestimat bunătatea argintiilor, și că nu toți sunt atât de cruzi cum i-a crezut până acum, confirmându-i-se această părere atunci când observă și bunătatea logodnicului ei.

Pe când Cal i-a spus că nu mai poate avea nicio legătură cu familia sa, când Maven își dă seama că Mare duce lipsa vieții sale din trecut, acesta îi promite că o va ajuta în a-i mai revededa o singură dată, cât îi este posibil. Acesta însă se arată a fi neputiincios, și o duce la Cal, care obișnuiește să mai iasă în afara castelului pe ascuns, noaptea. Maven îl convinge pe Cal să o ducă pe Mare să-și mai revadă o singură dată familia, căci aceasta din urmă nu va mai avea ocazia după ce va pleca, împreună cu familia regală în calitate de logodnică a lui Maven, în capitală. Cal acceptă, iar Mare, recunoscătoare profund fratelui său, îl îmbrățișează pe Maven și-i mulțumește pentru ceea ce a făcut, fiind conștientă că el a ajutat-o cel mai mult, în ciuda neputinței pe care a susținut-o că o are.

Mare își revede familia, și află că fratele pe care îl îndrăgea cel mai mult a murit în război. Punând totul cap la cap, ea își aduce aminte de o veche bănuială cum că Shade era un membru al Gărzii Stacojii, iar această presupunere este confirmată când își dă seama că moartea lui nu a fost întâmplătoare, acesta din urmă fiind pedepsit. Reușind să-l convingă pe Cal să o lase să mai plece într-un ultim loc, aceasta se duce să discute cu Farley pentru a li se alătura, în semn de puternică revoltă asupra pierderii suferite. Nu are sorți de izbândă, dar când se întorcea înapoi spre castel împreună cu Cal, ea dă de Kilorn, care îi transmite indirect că acum și el face parte din Gardă. Ea nu este însă deloc încântată de acest lucru deoarece nu vrea ca prietenul său să-i calce pe urme lui Shade, refuzând deci să-și ia rămas bun de la el așa cum acesta se aștepta că se va întâmpla.

Ea își continuă viața de la curte, și deși se apropie de Cal, logodit și el din cauza datoriilor de prinț moștenitor, îl consideră pe Maven mult mai bun, astfel începând să țină la el. El mărturisește că se consideră umbra focului, comparându-se metaforic cu fratele lui, care este preferat de oricine pentru faptul că este prinț moștenitor, iar Mare își amintește de propria situație, în care sora sa era favorizată. Maven este deci prima persoană de la curte în care-și pune încrederea, continuând cu Julian, Lucas și Cal. Se îndrăgostește de el, și se apropie mai tare atunci când se alătură Gărzii, considerându-l singurul argintiu care luptă pentru roșii, în timp ce Cal își dovedește loialitatea pentru argintii atunci când îi prinde pe Farley, Kilorn și Walsh, servitoarea care a escortat-o în slujba argintiilor, și îi permite unui alt soldat argintiu să-l omoare cu agresivitate pe Tristan, un alt membru al Gărzii. Mare însă, cu ajutorul lui Julian, reușește să se folosească de talentul lui Lucas pentru a-și scoate de acolo prietenii, atunci când este rănită totuși de o satinelă cu abilitatea de a vindeca, astfel încât Mare nu este afectată foarte tare. În ziua următoare, când familia regală se întorcea în capitală, află de la Maven că a fost găsit sânge roșu în celule, dându-și seama că provine de la rana pe care o suferise. Ea se dă de gol odată ce începe să tremure ușor, Maven observând-o. Astfel el află de ce a făcut Mare, și își dă seama că ea are să plătească odată ce sângele îi va fi identificat. Agitat, o trage lângă el cu ”o ferocitate surpinzătoare” și o sărută, fiind însă întrerupți de prezența lui Cal, care vine la Mare să-i spună de faptul că în drumul spre capitală, vor trece prin Pilonii, satul ei.

Mare și Maven continuă să uneltească împreună cu Garda Stacojie, pregătind un atac care are să îl facă pe Maven rege, Mare fiind convinsă că el poate fi un dictator mult mai bun decât frateele său mai mare. Este însă trădată de ambii frați Calore, astfel încât deși Maven ajunge rege, Mare este arucată în temniță împreună cu Cal. Maven s-a dovedit a fi deci hain. El a fost din totdeauna gelos pe Cal, dar faptul că acesta din urmă a aspirat și la Mare, care trebuia să singurul lucru care i se cuvenea lui, a fost factorul principal care l-a determinat să acționeze astfel, acuzând-o de asemena și pe Mare că l-a preferat pe Cal. Când ea îi spune că s-a înșelat, Maven îi oferă oportunitatea să se întoarcă la el, numind-o ”Regina sa roșie”, dar Mare îl refuză.

Cartea se sfârșește după o luptă în care Mare și cu Cal luptă contra a cinci călăi aleși de Maven pentru a-i omorî, aceștia doi fiind salvați totuși de Gardă, care temporar îi țin departe de puterea lui Maven în calitate de rege, Mare descoperind că fratele său este în viață.

Personaje[edit]

Mare Borrow: agilă și perspicace, este eroina cărții. Ea are ochii căprui, părul îi este șaten cu șuvițe decolorate și este scundă.

Maven Calore: al doilea prinț, ”umbra focului”, descris a fi cu ochii „albaștri ca de sticlă”, moșteniți de la mama sa.

Tiberias Calore VII: alias Cal, el este prințul moștenitor cu aceeași capacitate de a controla focul ca a tatălui și fratelui său.

Diana Farley: căpitanul Gărzii Stacojii, blondă cu ochii albaștri și însemnată cu diferite răni, cicatrici urâte, pe care și le afișează pentru ca în conformitate cu înălțimea sa, să pară cu mult mai impunătoare decât este de fapt.

Elara Merandus: a doua soție a lui Tiberias Calore VI, și mama lui Maven. Aceasta este o șoptitoare care poate controla pe unii oameni în ciuda voinței lor, folosidu-se de această putere pentru a fi un personaj negativ.

Kiloren Warren: cel mai vechi și bun prieten a lui Mare, un roșcat cu ocii verzi și cu ”picioarele de marinar”.

Evangeline Samos: logodnica lui Cal, o manipulatoare a metalului, care nutrește ură asupra lui Mare, care o descrie ca avea o frumusețe rară, cu păr argintiu și ochi negri.

Julian Jacos: unchiul lui Cal și profesorul lui Mare. Acesta se împrietenește cu Mare și o învață să-și controleze puterile.

Tiberias Calore VI: regele Nortei, și tatăl celor doi prinți.

Shade Borrow: cel mai îndrăgit frate al lui Mare, idealist al scopurilor rebele ale Gărzii Stacojii.

Lucas Samos: santinela lui Mare, omorât de Maven spre finalul cărții. Înrudit cu Evangeline, acesta poate maipula metalul.

Gisa Borrow: sora mai mică a lui Mare.

Sara Skonos: o vindecătore a cărei limbă a fost tăiată din cauză că a spus că mama lui Cal a fost ucisă. Aceasta o ajută pe Mare când este rănită de Evangeline.

Ann Walsh: un alt membru al Gărzii care se sinucide pentru ca Elara să nu-i intre în minte și să afle secretele Gărzii Stacojii.

Bree/Tramy Borrow: frații mai mari ai lui Mare. Aceștia au fost înrolați în armată.

Ptolemus Samos: fratele mai mare a lui Evangeline și un soldat argintiu, prieten lui Cal. I-a devenit însă călău în arena în care el și Mare trebuiau omorâți.

Tristan: mâna dreaptă a lui Farley.

Will Whistle: un bătrân care îi plătea lui Mare bunurile furate de aceasta, dovedindu-se și el a face parte din Garda Stacojie.

Referințe[edit]

War Storm, ultima carte a seriei, va fi publicată pe 15 mai, 2018. De asemenea, Editura Nemira va traduce și cea de-a treia carte din serie, King's Cage, în același an.

Adaptarea filmului[edit]

În 2015, anul publicării Reginei Roșii, Victoria Aveyard a vândut drepturile de autor pentru ecranizarea cărții, iar Universal Pictures a anunțat că Elizabeth Banks va fi directorul executiv al filmului, regizoarea a peste 40 de filme, dintre care și adaptarea seriei de cărți Jocurile Foamei, de Suzanne Collins.